Oamenii ca şi oile, au mai degrabă tendinţa de a se lua unul după altul, de a se integra în mulţime, fără măcar să se ştie sau să se întrebe încotro se îndreaptă aceasta. Dacă aşa fac ceilalţi, înseamnă că trebuie să îi urmăm, să facem ca ei, să trăim ca ei. Şi aşa ne includem în pluton, îl urmărim, adăpostiţi, la umbra vecinului aflat în faţă şi a celorlalţi. Trăim la adăpost de intemperii, sperând că nu vom fi loviţi de traznet. Lucru de mirare, chiar aceasta reuşeşte , adesea, să scoată la suprafaţă adevăratele noastre resurse, inestimabilele noastre bogăţii ascunse de reţineri şi de convenienţe.
Elementul declanşator trebuie adesea să aibă o forţă puternică pentru a reuşi să desfacă lăcatul ruginit care ne-a ţinut atâta timp prizonieri. Eu nici acum nu pot să îmi dau seamă exact dacă am deschis sau nu lăcatul dar de un singur lucru sunt sigură: iau singură decizile!
Oamenii au nevoie de greşeli şi accidente ca să înţeleagă adevăratul sens al vieţii? Să înţeleagă cu adevărat sensul profund al fiecărei clipe, forţă, magia fiecărei zile. Astfel nu numai că s-ar apropia de fericire , dar şi ar începe să perceapă propria lor realitate ( fiecare are realitatea lui, asta a zis-o o doamnă profesoară) , propria lor existenţă şi propria lor valoare.
Cu cât suntem noi înşine, cu cât creăm mai mult, cu atât suntem mai fericiţi.
Viaţa noastră este o creaţie şi noi suntem meşterii, artiştii, artizanii ei. Noi suntem cei care o făurim, o sculptăm, o pictăm, zi de zi. Comportamentul nici unei femei, nici unui bărbat nu ar trebui să fie dictat de altcineva, oricine ar fi acesta. Cine a pornit în căutarea fericirii nu ar trebui să accepte nici o formă de aservire (supunere) , sub falsul pretext al iubirii, unii manipulatori şireţi reuşesc deseori să se joace cu viaţa celorlalţi, transformandu-i în marionete fără suflet. Nu trebuie să avem încredere în această iubire "geloasă" şi cel mai adesea înşelătoare. Această "iubire" distructivă lasă urme adânci şi de durată, care acţionează asupra amorului propriu ca un căluş (îl pui în gură, îl ai! şi tra lalala!!!)
O persoană creativă refuză să îşi contemple problemele şi să se complacă în grijile sale ( şi aici fac şi o referire la mulţimea care mă întreabă mereu: cum pot? cum am timp? cum îmi fac timp?)
Chiar dacă are parte şi de episoade întunecate, mai grele, omul creativ le depăşeşte uşor, cu multă forţă, îmi amintesc cel puţin cum am depăşit eu câteva probleme, unele chiar grele, grave, rămânând puternică şi cu poftă de viaţă.
Omul nu trebuie să se de-a bătut, el trebuie să se strecoare prin mulţime, să deschidă porţi, să caute soluţii, să le inventeze dacă nu are! şi să le apere cu ultimele puteri.....
Nu vă mai păstraţi ideile doar pentru voi, dacă nu va veţi grăbi să le realizaţi se poate ca altcineva să vi-o ia înainte şi atunci veţi fi copleşiţi de regrete, nu de fericire.
Acum la finalul articolului aş vrea ca următoarea întrebare să nu fie: ce ştie aceasta de fericire? ci practic să aplicaţi ce aţi citit....ÎMPĂRTĂŞITUl IDEILOR! e doar o idee de FERICIRE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu