Demult, undeva pe pământ, s-au adunat toate calităţile şi simţurile omeneşti. Când Plictiseala a căscat pentru a treia oară, Nebunia, întotdeauna nebunatică, a propus: “Hai să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea!”
Intriga şi-a ridicat ispitită sprâncenele, iar Curiozitatea, neputand să se reţină, a întrebat: “V-aţi ascunselea? Ce mai este şi aceasta? Este oare vreun joc?”. Nebunia a explicat că-şi va acoperi ochii şi va număra până la un milion, în timp ce toţi ceilalţi se vor ascunde, iar când numărătoarea va lua sfârşit, primul ce va fi găsit îi va lua locul şi astfel jocul va continua…
Entuziasmul a luat-o la dans pe Euforie, iar Bucuria a executat într-atât de multe tumbe, încât chiar şi Îndoiala s-a lăsat convinsă, ba mai mult, chiar şi Apatia cea mereu bosumflată şi neinteresata… însă nu toţi au acceptat să ia parte la această activitate: Adevărul a preferat să nu se ascundă: “De ce să mă ascund, dacă până la urmă tot voi fi descoperit?”. Aroganţa a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul că ideea nu-i aparţinuse), iar Laşitatea a preferat să nu îndrăznească.
“Unu,doi, trei…” a început Nebunia să numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea care, că întotdeauna, s-a culcat în spatele celei mai apropiate pietre. Credinţa s-a înălţat spre cer, iar Invidia s-a ascuns în umbra Triumfului care, prin propriile sale forţe, a ajuns în coroana celui mai înalt copac. Generozitatea aproape că nu reuşea să se ascundă, fiecare loc pe care îl căuta părând să fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decât pentru sine. Un lac de cristal? Locul ideal pentru Frumuseţe! Scorbura unui copac? Locul perfect pentru Ruşine! Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptuozitate! Rafala unui vânt? Locul magnific pentru Libertate! În sfârşit s-a ascuns într-o rază de soare. Egoismul dimpotrivă, şi-a găsit un loc convenabil chiar de la început, însă numai pentru el! Minciuna s-a ascuns la fundul oceanului (adevărata minciună în realitate s-a ascuns după curcubeu!), iar Pasiunea şi Dorinţa în craterul unui vulcan. Neatenţia…pur şi simplu a uitat unde s-a ascuns… dar aceasta nu este atât de important!
Când Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu îşi găsise încă o ascunzătoare, pentru că fusese atât de ocupată… până când a observat o tufă de trandafir şi profund impresionată, s-a ascuns între flori. “Un milion!” a numărat Nebunia şi a început să caute. Prima pe care a găsit-o a fost Lenea, la numai trei paşi. După această Credinţă a fost auzită discutând cu Dumnezeu despre teologie, iar Pasiunea şi Dorinţa au fost văzute făcând vulcanul să vibreze. Într-o secundă, ea a găsit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit să fie căutat, căci a ieşit singur la iveală, dintr-un cuib de viespi.
Mergând atât de mult, i s-a făcut sete, şi venind înspre lac, a descoperit-o pe Frumuseţe. Cu Îndoiala a fost şi mai uşor, căci această sta cocoţată pe un gard, neputand decide unde să se ascundă. Astfel i-a găsit pe toţi, Talentul – în iarba tânără, Frica – într-o peşteră întunecată, Minciuna – în spatele curcubeului (iarăşi o minciună… era totuşi la fundul oceanului…), chiar şi pe Neatenţie, care a uitat pur şi simplu de joacă.
Numai Dragostea nu putea fi găsită. Nebunia o căutase în fiecare tufăriş, fiecare râuleţ, pe piscurile munţilor şi când era aproape gata să renunţe, a zărit tufa de trandafiri înfloriţi… Cu un tepus ea a început să-ndeparteze crenguţele ghimpoase, când deodată a auzit un strigat ascuţit: spinii au împuns ochii Dragostei. Nebunia nu ştia ce să mai facă pentru a-şi cere iertare: a plâns, a rugat, a implorat şi chiar s-a oferit să-i fie ajutor şi îndrumător.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu