Prietenii mi-au dat un frumos Rise Up...and smile!

Pe timpul internării mele m-am simţit extrem de singură şi abandonată. Nu pot să explic acel sentiment de tristeţe şi tumultul de minute trecute fără rost. Priveam pe geam, da, se vedea Sibiul, oraş frumos, îmi era dor să ies afară şi să savurez atmosfera boemă, mai schimbam două vorbe cu doamnele trecute de vârsta a doua din salonul meu sau din celelalte saloane ori răsfiram lent nişte file dintr-o revista de gurmanzi.

    Într-o zi am avut parte de o surpriză frumoasă din partea prietenilor mei ( grupul de dans Rise Up Sibiu), au venit toţi împreună şi mi-au adus în întâmpinare zâmbete. Pentru mine au fost nişte zâmbete minunate, mi-au înflorit sufletul amărât de supărare. M-au îmbuibat ce e drept cu fructe, ciocolată şi iaurt, au vrut să facă din mine o răsfăţată, au vrut să îmi mângâie ziua cu veselie....M-au plăcut aşa cum eram, Rodi cea tristă din spitalul trist.
    Prietenia este un ocean pe care mulţi ar vrea să-l traverseze, însă majoritatea se îneacă înainte de a ajunge la celălalt mal.
    Prietenia este un dar nepreţuit pe care voi mi-l oferiţi în fiecare zi.

    Va mulţumesc!