vineri, 7 decembrie 2012

De ce prezicerile tale se împlinesc atât de des? ,,profețiile ce se autoîmplinesc,,

 De ce prezicerile tale se împlinesc atât de des? ,,profețiile ce se autoîmplinesc,,
 
    Un scheci amuzant ne arată cum pot credințele și cunoștințele eronate să ne facă să ne comportăm în așa fel încât aceste credințe ajung să fie ulterior confirmate. Cercetătorii au numit acest mecanism ,,profețiile ce se autoîmplinesc".
    Potrivit acestei teorii, așteptările noastre ne determină adesea să provocăm, inconștient, situațiile în care credem. Aceste situații ne vor întări atunci așteptările anterioare. Așadar, chiar dacă sunt eronate, credințele pe care le avem despre un individ cu care interacționăm ne pot influența comportamentul.

 Aceste profeții apar în multe situații...Imaginați-vă, de exemplu, că sunteți grăbiți, iar în asemenea împrejurări, de un singur lucru vă temeți: să nu vă aflați în spatele unui șofer în vârstă la volanul unei Daci. Pretindeți că aceste persoane circulă cu viteză mică și că vă încurcă în trafic. Accelerați un pic și, la intrarea într-o intersecție, vă treziți exact în spatele  unui asemenea tip. Nu aveți nici o șansă, exact de asta vă temeați. Conduceți atunci puțin mai agresiv. Aveți tendința să vă apropiați mai mult de această mașină decât dacă ar fi fost vorba de un alt vehicul. În acest fel, încercați să îi semnalați șoferului că vă grăbiți și că ar trebui să înainteze mai repede. reducerea distanței va permite totodata să vă pregătiți pentru a-l depăși, atunci când se va ivi o oportunitate. Persoana din Dacie e neliniștită din cauza stilului vostru de conducere. Își dorește un singur lucru: să îl depășiți. Își va reduce viteza, conducând și mai calm ca deobicei, îngrijorat că are în spate un fanatic al volanului. Această reacție vă va întări credința în comportamentul pe care tocmai l-ați provocat: conducătorii de Daci conduc încet. 

 sau


 Vă treziți de dimineață cu gândul că sigur partenerul vă va dezamăgi, va uita de ziua voastră, veți adopta un comportament care va afecta comunicarea cu celălalt, în final seara veți fi dezamăgiți de partener. Vă întrebați oare  de ce?
 
 Concluzie: Feriți-vă de certitudinile voastre, ele vă pot determina să vă comportați în așa fel încât aceste credințe se vor confirma ulterior.








  Mai multe detalii pot fi găsite si în cartea: Snyder, M. (1984) , ,,When Belief Creates Reality", in L. Berkowitz(ed), Advances in Experimental Social Psychology, Academic Press, Orlando, FL, vol.18
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu