Cugetări

Iubirea...este considerată poate cel mai vechi, frumos si temeinic sentiment pe care îl poate nutri cineva. De cele mai multe ori se naşte din neant sau dintr-o pură întâmplare, dar poate ajunge să fie veşnică şi extrem de expansivă. 

Din afirmaţia „iubirea e din altă lume” se poate traduce faptul că iubirea provine din înalturi, aparţinând unor culmi cât se poate de îndepărtate şi prezenţa ei pe acest pământ este uşor întâmplătoare, ea reuşind să răzbată orice dimensiune a existenţei şi orice ramură a timpului. Iubirea izvorăşte din vremuri străvechi, de pe timpul lui Amor, Zeul Dragostei. Iubirea, în special cea adevărată, „se iveşte din senin” deoarece puterea destinului este colosală şi acest destin este acela care decide totul în viaţa unui om. Sunt mulţi oameni care cred în această voinţă ce hotărăşte în mod fatal şi irevocabil ceea ce se petrece în viaţa unei fiinţe şi de aici a izvorât ideea cum că iubirea ar apărea pe neaşteptate dar, concomitent, în momentele când ai mai multă nevoie de ea.  

Dragostea apare „fără să ştii de ce”, adică fără a avea un motiv întemeiat pentru care ar vrea să se facă simţită. Singurul prilej de ivire a iubirii este atunci când sufletul simte că ar fi necesar acest sentiment pentru a face viaţa unui om mai deosebită şi pentru a-şi face „existenţa” mai frumoasă. De cele mai multe ori, dragostea este asemuită cu patima, şi de aceea, probabil că apare fără a poseda un argument anume, ci doreşte să însenineze existenţa unei persoane.

Ibostea „se dă pe faţă” datorită faptului că nu are o scuză prin care ar putea să se ascundă. Este sentimentul care ar trebui în primul rând, demonstrat persoanei faţă de care te încearcă acest simţământ şi, în cel de-al doilea rând, dacă doresţi, se poate arăta chiar şi întregii lumi. Pe de altă parte, iubirea, se consideră un sentiment uşor de înţeles dar foarte greu de explicat şi se poate justifica doar prin fapte mici, fiindcă acestea dau sentimentele mari.

Amorul răsare „fără ca să ştii cum, şi te duce fără ca să ştii unde” denotă ideea prin care, cu ajutorul acestei pasiuni, se poate ajunge în locuri, de unii, doar visate şi dificil de imaginat. Prin iubire, se poate atinge apogeul în orice bransă a vieţii umane şi se poate tinde spre cea mai inaltă creastă al oricărui subiect existent pe perioada sălăsluinţei. De asemenea, iubirea semnifică ajutor reciproc şi din cauza aceasta, se pot crea situaţii în care o persoană îşi duce sufletul cel iubit în spaţii la acesta doar aspiră, nesperând  a le atinge vreodată.

Iubirea este suprema lege a universului: lege misterioasă care guvernează şi orânduieşte totul, de la atomul neînsufleţit până la fiinţele raţionale, de la ea pleacă şi spre ea converg, ca spre un centru de irezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre. Iubirea mai este şi o pasiune, o flacără, purtând în ea, indiferent de este durabilă sau nu, ca şi propria noastră condiţie umană, şi moarte şi viaţă. Sigurul mod de a simţi lumea este prin intermediul iubirii, cu ajutorul instinctului acesteia.

Cea mai adevărată lege este aceea a iubirii, iubirea care conduce omenirea iar în focul ei şi fierul cel mai tare se înmoaie.