Din latinescul succubare - sub - dedesubt, cubare - a minți. Adică un soi de undercover. Multă vreme s-a crezut că succubus, adică un soi de demon feminin provenind din spița lui Lilith, operează în vis, seducând bărbați, colectându-le sperma pe care o duceau apoi la incubus, varianta masculină, care o foloseau pentru a lăsa femei însărcinate - ei nefiind capabili să o producă - sperma fiind astfel alterată sublimat, iar copiii născuți în acest mod erau speciali, fie în bine sau în rău, la alegerea lor. Studii recente în demonologie la Institutul Vatican arată că succubus operează atât în plan eteric - adică în vis, cât și în cel fizic - despre care voi vorbi azi - și că demonii nu au nici o legătură - nici cu succubus, nici cu incubus. E vorba de o formă de viață energetică căreia i s-a refuzat dreptul la încarnare, și care intră în simbioză cu corpul vital al cuiva, însă doar în urma unui accept al acestuia, care de multe ori se petrece în gând, deoarece nu degeaba suntem învățați că păcatele gândului sunt mult mai grave decât cele ale vorbei. Chiar nu-mi dau seama cum ar trebui să arate acest accept, însă sunt convins că aceia care l-au dat habar n-aveau în ce se bagă. Gazda nu va fi niciodată pe deplin conștientă de existența simbiotului, iar de la apariția acestuia personalitatea gazdei se va modifica destul de rapid în funcție de tipul simbiotului. Aceste ființe energetice se hrănesc cu energie sublimată, secătuind de puteri și apoi așteptând reîncărcarea corpului gazdă, sugându-i energetic pe cei cu care intră în contact. Cu cât energia suptă este mai subtilă, adică de o calitate superioară, cu atât simbiotul devine mai puternic. Sunt două tipuri de succubus: cu polarizare pozitivă sau negativă, exact în formă bipolară, ca tot ce există pe această lume. Cea polarizată pozitiv este diurnă, energetică, extatică, seducătoare prin a fi plină de viață, debordând de energie și umor, cu poftă de chef și dans, comportament ușor haotic, care-și vrăjește victima implacabil prin a-i aduce aminte de cât de frumoasă este viața și cât de mult respectivul a trăit parcă degeaba. Poate fi o femeie doar extrem de senzuală, sau poate fi un vârf intelectual/cultural, poate fi o femeie care excelează în domeniul de interes al potențialei victime. Nada: promisiunea aventurii. Preferă să sugă o dată și mult, dispărând apoi în cețurile de unde a venit, neavând răbdarea de a-și aștepta victima să se refacă energetic pentru a-l mai suge odată. Dacă vreți, e ca o lovitură zdravănă cu bâta în moalele capului. Când energia astfel obținută e pe terminate, pornește după o nouă victimă. Nu fiecare om generează energie de aceeași calitate, ba dimpotrivă. Majoritatea au un câmp energetic extrem de slab, neîntărit de dezvoltarea intelectuală sau de rafinarea dorințelor în plan emoțional. E ca și cum te-ai hrăni cu popcorn. Crănțăne, e sărat, dar după ce se termină filmul nu-ți mai trebuie. Astfel, targetul unei succubus este limitat. Cu cât țintește mai sus, cu atât riscă mai mult, pentru că dacă o potențială victimă se dovedește a fi mai puternică, succubus se trezește transformată din agresor în sclav, fără ca victima puternică să aibe habar de asta. Însă dacă are, fiindcă unii pot avea, un succubus înlănțuit e un experiment interesant. Foarte interesant. Al doilea tip de succubus, anume cel polarizat negativ, este - evident - opusul primului. Femei de o frumusețe stranie, femei mereu suferinde, melancolice, deprimate, cu ochii mereu umezi, de o tristețe dezarmantă, care așteaptă un salvator. Ele n-au fost mereu așa, și dacă le întrebi nu știu exact de ce și când a avut loc schimbarea de personalitate. Femei nocturne, fragile, poetice, parcă lipsite de vlagă, cu pielea translucidă, mereu expuse problemelor de sănătate, mereu tăcute. Când salvatorul apare, sug doar vârfurile energetice, încet și cu metodă, astfel victima nu obosește niciodată vizibil. Se hrănesc cu orice tip de energie superioară, folosind timpul pentru a o pândi. Energia lor preferată vine din gama de emoții a suferinței, a dorului. Pentru că succub-ul polarizat negativ reușește să înlănțuie victima chiar și de departe, tipul de stare emoțională pe care se bazează este lingoarea, stare sufletească maladivă și grea care denumea cândva febra tifoidă. Nada: Iubește-mă. Sunt personalități extrem de complexe, astfel greu de prins pe picior greșit și de înlănțuit. Când victima evadează - ceva aproape imposibil - simbiotul obține atâta energie cât poate de departe, prin lingoare; însă lipsit de hrană de calitate, își devorează energetic gazda, puțin câte puțin, lăsând-o expusă necazurilor de tot felul. Și dacă nu apare o sursă nouă de energie, gazda e în pericol. Acest tip de succub, care își bazează existența pe desfășurare în timp, folosește în mod natural o vrajă de camuflare, aplicată atât gazdei cât și victimei. E o vrajă primară, nerafinată, astfel extrem de eficientă plin simplitatea ei. Cum nu doar succubii o folosesc, ci multă lume pestriță, e bine de știut că trei zile de post negru, adică apă peste zi și ceva pâine la lăsarea întunericului, pot revela lucruri. Chiar dacă nu într-o formă inteligibilă rațional, cu siguranță o eliberare de ceva, ceva neclar. Poate gazda să scape de simbiot? Nu, pentru că acesta a primit permisiune pentru a se lega. Poate gazda să-și facă viața mai suportabilă? Da, încercând să comunice cu simbiotul. Simbioții ăștia nu sunt personaje negative; sunt forme de viață diferite de noi, atâta tot. Dacă lăsăm la o parte latura lor "vampirică", descoperim un spirit extrem de inteligent, care poate remodela gazda în întregime într-o cheie a lumilor superioare, accesibile simbiotului însă nu și gazdei. Din păcate însă gazda își pierde pentru totdeauna dreptul și abilitatea de a evolua pe căile umane naturale.
Succubus și Incubus, două fețe ale aceleiași monezi, sunt doar unii dintre vizitatorii viselor și realităților noastre. Ele iau ceva de la noi și nu ne lasă nimic în schimb, ei dau ceva valoros, însă extrem de instabil. Există multe și variate feluri de simbioți, dintre care majoritatea ne sunt mai degrabă favorabili, aducându-ne un plus de valoare înspre devenirea noastră. Unul dintre ei se hrănește cu creativitatea noastră, însă stimulând-o permanent. Nu-l vom simți vreodată. Sunt unii simbioți mici, cât o monedă, a căror prezență de fapt ne onorează, sunt alți simbioți care veghează la sănătatea noastră fizică, hrănindu-se cu celulele ce ar putea deveni periculoase, sunt simbioți a căror putere este aceea de a mângâia sufletește, de a alina, care se hrănesc din revenirea noastră la viață, energie puternică și profundă. Altfel spus, suntem ajutați în feluri la care nu ne-am fi gândit vreodată: subliminal, sublimat, subtil.
aici blogul : http://popatatublog.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu