Mi-am lăsat perdeaua albastră să reflecte de dimineaţă în lumina soarelui, mă ridic curioasă din pat să o ating, văd cum îmi face cu ochiul. Nu ajung la ea, e mult prea departe, e ţesută cu multe dorinţe şi rugi de seară iar ziua îşi fâlfăie broderia pentru a-mi captiva atenţia: ,, Hai, atinge-mă...."
Întind mâna şi tot aşa o retrag deziluzionată, de ce nu pot să ajung la perdeaua albastră? de ce e aşa departe şi totuşi aproape de mine, de mintea-mi-nclestata de chibzuinţă şi dor.
O rog să mă lase să o ating şi îmi spune : ,, Nu e încă timpul, draga mea!"
De câte ori năprasnicul şi-a pus amprenta asupra mea, l-am ascuns după perdea, dar nu am atins-o, doar mi-am trimis gândurile să stea acolo..aşa. Învăluite de mister, craterele eu-lui meu au prins viaţa prin lavă şi fierbinţeală, topind lăcaşurile laice din lait motivul meu. Care a fost motivul meu? Cum? Sunt fără motivaţie?Glumeşti! Şi vezi că nu mă cert cu tine .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu